Cel mai mult din toată vâltoarea unei zile de 24 de ore îmi plac dimineţile. Să ne înţelegem, le excludem din start pe acele nefaste zile, când alarma e programată să sune înainte de răsărit.
Îmi plac dimineţile unei nopţi albe, când ceasul trece de ora 4 şi nesomnul se prelinge pe gene. Oraşul este cufundat în linişte, dar nu o linişte apasătoare, precum noaptea, linişte pentru a-ţi putea face ordine în gânduri, înainte de a începe o nouă zi. După o noapte nedormită, nu pentru că Moş Ene nu şi-a făcut apariţia, ci pentru că ai avut, nu-i aşa?, lucruri mult mai importante de făcut, dimineaţa pare mai senină. Îmi place răcoarea primelor ore într-o zi de vară şi sâcâitul primelor raze de soare.
Pe de altă parte îmi plac şi dimineţile târzii, când pe la ora 10 privesc ceasul, îi zâmbesc şi ma întorc în vis. Dimineţiile sunt minunate…proaspete, catifelate, îmbibate în parfum de dulceata de cirese negre şi cafea cu lapte, sub pleope leneşe, între aşternuturi răcoroase şi imaculate. Dimineaţa e momentul potrivit să savurezi fiecare moment, să practici tabieturi delicioase.
Cum arată dimineaţa ta?
Lasă un comentariu
Niciun comentariu până acum.
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
