De câteva zile îmi tot fac curaj să scriu…să scriu ceva “lejer”, ceva care să vă deconecteze de la gropi, noroi, ianuarie, gri… şi înşirând cuvinte-n gând: regrete, demnitate, răzvrăteală, tupeu, bârfă… m-am oprit la “gura lumii”.
Potrivit dexonline: Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli.
Gura lumii taie-n carne vie, nu se uită nici înainte, darămite înapoi, te laudă, apoi te aruncă în noroi. Apa, vântul şi gura lumii nu le poţi opri, spune un proverb românesc. Apoi, mai spune unul: Sunt oameni pe care nici moartea nu-i scapă de gura lumii! Gura lumii nu are limite, un zvon nu va fi niciodata “imposibil”, dacă cel puţin 3 persoane cred în el. Gura lumii e o felină care stă la pândă, aşteptând flămândă, să o iei pe arătură, să faci un pas dincolo de linia roşie a prejudecăţilor. Despre femeile cu spritit de iniţiativă se spune: “Ce caută matracuca asta cu mapa în braţe, locul ei e la cratiţă”. Despre un bărbat “bine”, înconjurat de femei se spune: “Ce afemeiat!”, dacă un om vrea să ajute, gura lumii pune semnul întrebării şi în dreptul lui: ”Ajută, ajută, dar ce interes are?”, poeţii, pictorii – nişte antisociali, rockerii – nespălaţi şi sataniştii, ecologiştii sunt doar lupi moralişti şi lista poate continua. Gura lumii pune etichete…
Într-o parabola veche, un tată şi un fiu se duceau la târg să vândă un măgar. Tatăl şi fiul mergeau pe lângă măgar, pe jos, când s-au întalnit cu nişte oameni, care i-au luat în primire: “Ce oameni prosti, îşi rup încălţămintea şi picioarele ca să nu strice potcoavele măgarului!”. Atunci, tatal se sui pe măgar şi plecă. Curând se întalnira cu alţi călători care şi aceia, i-au luat în râs: “Ce tată fără pic de inimă, uite, că nu are milă de copilul lui, îl lasă, sărmanul, să bată drumul pe jos!” Tatăl coborî şi îl sui pe măgar pe copilul său. Se întalniră cu alţi călători. Văzându-i, aceştia spuseră: “Poftim! Se mai cheamă acesta copil cu creştere bună? Iată bătrânul merge pe jos, iar fiul său calare pe magar “. “Ce-i de făcut, cu oamenii aceştia?” Se suiră amândoi pe măgar, cu nadejdea că vor astupa gura lumii. Da, de unde, abia făcuseră câţiva paşi şi alti oameni pe care-i întâlniră ziseră: “Ia, uitaţi-vă, ce oameni tirani, două matahale de oameni sănătoşi merg călare pe un biet magar”. “Ascultă, măi fiule, cu oamenii aceştia nu o scoatem noi la capăt. Hai să mai încercăm alta!” Coborâră amândoi de pe măgar, luară o prăjina de lemn şi, legând măgarul , îl ridicară în spate şi porniră cu el la drum. Când se întâlniră cu alţi călători, aceştia începură să râdă de ei ca de nişte nebuni că n-a mai fost chip, se spune in povestire, şi de supărare, omul nostru a trântit măgarul într-o râpă, într-un râu şi s-a întors acasă fără el, numai să scape de gura lumii…
Nu încerca să te lupţi cu gura lumii, vei obosi, vei înnebuni şi vei ajunge s-o crezi. Las-o să îşi facă rolul de “prima donna”, să defileze, să vuiască, să bârfească… şi se va stinge la fel de repede, precum s-a aprins. Iar CEI CARE CONTEAZĂ nu-şi vor pleca nicicând urechea la gura lumii…
Lasă un comentariu
Niciun comentariu până acum.
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
