Am mai scris despre Niculae Piştea anul acesta din păcate cu ocazia trecerii sale în nefiinţă. La începutul acestui an am avut şansa să realizez un interviu care avea să fie chiar ultima sa apariţie în mass-media. Un lucru mi-a rămas întipărit în minte foarte clar şi acum. Cu toate că era bolnav, îşi dorea din tot sufletul să fie din nou alături de copiii pe care i-a învăţat întreaga lui viaţă tainele fotbalului. Era mândru că a reuşit ca toata munca sa să se concretizeze într-o carte, unică în România. Îşi dorea ca aceasta să se vândă, iar banii obţinuţi să fie folosiţi pentru achiziţionarea de echipament sportiv pentru copii. Nimic pentru el, doar pentru copii. Mai rar mi-a fost dat să întâlnesc un om atât de dedicat muncii sale, dispus să sacrifice timpul, energia sa, totul pentru asta. Motivul pentru care am reluat acest text şi acest subiect este foarte simplu. Pentru că suntem într-un moment al bilanţurilor, moment în care tragem linia, personal consider că Niculae Piştea merită titlul de cetăţean de onoare post-mortem al Mediaşului. A făcut mult pentru Mediaş, pentru sportul medieşean, pentru copii.
Anul trecut a fost nominalizat la Gala Medieşeanul Anului 2010. S-a bucurat foarte mult de acest lucru, s-a bucurat că munca sa este apreciată, s-a bucurat că elevii pe care i-a avut de-a lungul zecilor de ani nu l-au uitat, îl preţuiesc, îl respectă. Nu a mai apucat să revină în iarbă, să fie iar în mijlocul copiilor care i-au dat energie o viaţă întreagă. A plecat şi ne priveşte acum probabil de undeva de departe. Pentru iniţierea unui proiect de hotărâre prin care lui Niculae Piştea să îi fi decernată această distincţie post-mortem este nevoie doar de propunerea unui grup de consilieri locali, din partea primarului sau din partea Direcţiei Municipale pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret. Cu speranţa că cineva va citi aceste rânduri, rămas bun încă o dată Niculae Piştea.
1 comentariu
Comentarii RSS URI identificator TrackBack















a fost un om foarte bun si sufletist intelegator merita numele de cetatean de onoare:)