Răbdare made in Mediaş by Hidroconstrucţia

Când am dat drumul Campaniei Harta stress-ului cotidian, am încercat totuşi să înţeleg, şi mi-am zis că toate lucrările şi disconfortul aferent sunt ceva necesar pentru oraş. Când am mers zi de zi prin cartiere, iar pe aproape fiecare şantier nu lucra nimeni sau unii făceau doar figuraţie, mi-am zis că poate într-adevăr am eu ghinion şi nimeresc tot în pauze. Când mi-au spart strada când într-o parte când în cealalată parcă fără să ştie ce trebuie să facă am înţeles din nou. Când veneau dimineaţa la ora 7 şi porneau picamerul, îl lăsau un minut pornit suficient cât să se trezească fetiţa mea, iar apoi până la 9 dispăreau subit, mi-am zis că poate aşa se desfăşoară lucrurile pe un şantier şi nu mă pricep eu. Când au spart (evident din greşeală) ţevile de apă şi m-am spălat cu… aer, am zis că sunt lucruri inerente. Până la urmă au astupat toate gropile, şi am zis gata, am scăpat, a rămas doar praful. Evident greşeam profund. Zilele trecute au venit din nou, şi iar s-au apucat de săpături. Când m-a înjurat Ghiţă, m-am enervat iniţial, dar pe urmă mi-am zis că a fost poate omul stresat şi el de cineva, poate nu e el chiar aşa mereu. Pe urmă tot Ghiţă şi-a mai dat o dată în petec. Greşeala e omenească, ce să-i faci. Am înţeles-o şi pe asta. Ultima, ca să nu vă plictisesc e cu „giratoriul” pe care l-am botezat pe loc Ştefan Hruşcă. Sâmbătă lucrările trebuiau finalizate. Ştiţi de ce nu s-au terminat ? Buldoexcavatorul utilizat cică s-a stricat. Şi jap, termenul de finalizare s-a mai prelungit cu 14 zile, că doar hârtia suportă prelungiri peste prelungiri şi tot aşa. Şi o întrebare: voi mai aveţi răbdare, voi mai înţelegeţi ?

2 comentarii

Comentarii RSS URI identificator TrackBack