Lavinia Guită, Nicolae Sebastian Marian… Două nume, doi oameni, două amintiri, două suflete care zboară acum printre îngeri. Amândoi au iubit zborul mai presus decât orice, şi au murit la manşă, lăsând în urma lor răni care nu se vor mai închide niciodată. Pe 4 martie se vor împlini opt ani de la tragicul accident de la Cojocna în care Nicolae Sebastian Marian şi-a pierdut viaţa. „Venea de fiecare dată şi îi alimentam elicopterul, şi nu i-am spus niciodată să mă ducă şi pe mine până în înaltul cerului, şi uite că acum îl conduc eu pe ultimul drum. Nae, Nae, vino înapoi, vino aproape de noi, şi îţi luăm noi elicopter nou”. Lacrimile l-au sufocat pe şoferul camionului militar, acoperit de coroane, care l-a condus pe ultimul drum. Mi-au rămas întipărite în minte cuvintele lui. Anul trecut, moartea a făcut o nouă victimă în rândul zburătorilor medieşeni. Căpitanul Lavinia Guită şi-a pierdut viaţa în accidentul aviatic de la Tuzla. Am întâlnit-o o singură dată în luna decembrie 2006, atunci când şi-a vernisat la Centrul Cultural Casa Schuller o expoziţie de icoane. De astăzi, în aceeşi locaţie poate fi văzută o expoziţie de icoane în memoria sa. Mai jos puteţi vedea înregistrarea de la vernisajul din decembrie 2006.
3 comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack














[...] In memoriam Lavinia Guită, Nicolae Sebastian Marian [...]
Sunt sora pilotului Nicolae Sebastian Marian.
In numele familiei multumesc tuturor celor care nu l-au uitat pe NAE. Dumnezeu sa-i odihneasca pe toti cei care au urcat la ceruri sub forma ingerilor zburatori: Nae, Lucian, Lavinia , Ionut si multi altii. Dumnezeu are o escadrila de profesionisti.
SA LE FIE SUFLETELE LINISTITE !
DUMNEZEU SA-I ODIHNEASCA IN PACE !
MIA Marian
MIA,nici nu stiu ce sa zic,sunt trist si nu ma regasesc, gindinduma la varul meu drag,nu il voi uita nici o data ,imi aduc aminte cum imi spunea cand eram mic” Nelutu eu ma fac pilot”,isi facuse un avion foarte frumos din lemn ma uitam la el si ma bucuram cu cata pasiune imi povesta ce va face el in viitor,e dureros ca a plecat atat de repede dintre noi.Dumnezeu sa il odihneasca in pace !..NAE !…TE VOM IUBII MEREU !
De saemeni si pentru LAVINIA,Dumnezeu sa o aiba in paza !